Cel ce Mă va căuta din toată inima Mă va afla
Experienţa de convertire a surorii Maria Ieremi, primul rod al emisiunii Viaţa la Superlativ difuzată pe TVS Oradea. (Partea I.)
I. CĂUTAREA
Vreau să vorbesc despre iubirea Lui Isus ce mi s-a revelat într-un moment greu al vieţii mele. Această mărturie doresc să o dau spre Slava Celui ce m-a scos din întuneric la Lumină.
M-am născut într-o familie ortodoxă. Tot ce îmi amintesc din copilărie este marcat de suferinţele ce le-am îndurat încă de foarte mică. Nu am simţit iubirea mamei mele şi pedepsele ce le primeam au produs în inima mea multă suferinţă ce m-a marcat foarte mult. Eram obligată să merg la biserică; rugăciunea: Tatăl Nostru şi Născătoare de Dumnezeu erau obligatoriu spuse în fiecare zi. Despre Dumnezeu aveam o imagine de teamă. Auzeam că El e pedepsitor. Nimeni nu mi-a spus că EL e Dragoste.
Pentru mine era cel mai mare chin să merg la biserică, chiar avand 15-16 ani nu înţelegeam nimic. Erau momente când mă întrebam dacă Dumnezeu există sau nu, deşi acum când mă gandesc la trecutul meu îmi dau seama ca Dumnezeu a lucrat în inima mea demult: eram miloasă, de o generozitate mare dăruind cu bucurie celor din jur mâncare sau lucruri de-ale mele chiar şi necesare.
Eu nu aveam o relaţie cu Dumnezeu, nu mă mai rugam nici acele rugăciuni obligatorii. Trăiam pentru această lume, dar simţeam în inima un gol şi credeam că acest gol se va umple cu căsătoria, dar nu s-a întâmplat aşa. Visam la o iubire ideală, la fericire şi m-am căsătorit, apoi am născut doi copii, am avut o stare materială bună, soţul meu mă iubea, dar nimic din toate acestea nu puteau satiface marea sete a inimii mele. Am început să mă întreb în sinea mea pentru ce exist? Ce va fi când voi muri? Aceste întrebări mi-au produs o alunecare spre ceva întunecat, aveam un zid negr u în faţă şi am căzut într-o depresie profundă pentru că nu vedea, sensul vieţii mele şi îmi era o mare teamă de moarte.
Am ajuns la greutatea de 48 de kg. Nu mai puteam lucra, nu puteam sta în picioare mult timp, când mergeam pe stradă ameteam, iar în timpul nopţii simţeam o prezenţă care mă inspăimânta: erau mai multe umbre întunecoase care ma ameninţau. Fugeam prin casă strigând de spaimă, se trezeau copii şi soţul şi abia mă linişteam. Într-o noapte am deschis geamul să sar, fiind la etajul 4. Viaţa mea era un chin. Eram intrenată în spital cam o dată la trei luni de la 22 la 24 de ani A fost dureros să laşi acasă doi copii mici si să fii dependentă de un tratament cu tranchilizante, intravenoase şi toate acestea nu ma ajutau pentru ca eu sufeream de lipsa Lui Dumnezeu. Acum când mă gândesc la acea perioadă fac comparaţie între ce înseamnă să trăieşti cu doar ca să exişti, fără să-L ai pe Isus în viaţa ta şi ce siguranţă şi bucurie e prezenţa Lui Isus în viaţa ta. Atât de dureroasă e absenţa Lui Dumnezeu şi am experimentat-o, încât ori de câte ori trec printr-o încercare îmi revine în minte acea perioadă întunecată a vieţii mele şi nu pot decât să merg înainte.
(No Ratings Yet)
Loading ...