Cel ce Mă va căuta din toată inima Mă va afla
Experienţa de convertire a surorii Maria Ieremi, primul rod al emisiunii Viaţa la Superlativ difuzată pe TVS Oradea. (Partea a-II-a)
II. CONVERTIREA
A fost o internare în spital când medicul mi-a dat unele sfaturi văzând că tratamentul nu mă ajută: mi-a spus să divirţez şi să caut alt bărbat că sunt tânără şi pot găsi fericirea care să mă scoată din depresie. Spunea că nu sunt bolnavă ci sunt nefericită. Cât eram eu de necredincioasă glasul conştiinţei îmi spunea să nu fac acest lucru. După ieşirea din spital am căzut moral în asa fel încât nu mai voiam să trăiesc, mă gândeam doar la moarte. Nu mai vroiam să mănânc nimic. Eram întinsă pe pat şi spuneam că nu mai vreau să trăiesc. Soţul meu, disperat mi-a propus să vorbesc cu o femeie credincioasă şi cred că acela a fost primul pas spre salvare pentru că eu nu vorbeam cu nimeni din afara familiei. La locul de muncă 8 ore pe zi nu comunicam cu colegele, eram inhibată şi izolată. M-a dus la biserica catolica pe 1iunie 1987. Am făcut ce mi s-a spus n biserica catolică: m-am spovedit la un preot, am învăţat care sunt păcatele, am studiat catehismul bisericii catolice, cele 10 porunci, citeam din Biblie Evangheliile.
Am început din prima zi să mă rog. S-a făcut lumină în sufletul meu şi l-am primit pe Isus în inima mea. Toţi în jurul meu s-au mirat de schimbarea mea, am început să-mi revin fizic, am început să am încredere în cei din jur, la locul de muncă am început să comunic cu toată lumea, după atâţia ani de încruntare ştiam să zâmbesc, faţa mi s-a luminat căci aveam o speranţă şi parcă golul din suflet se umpluse.
Timp de 20 de ani am mers la Biserica Catolică în fiecare zi. Familia mea era revoltată că mergeam spunând că nu am voie să-mi schimb credinţa strămoşească, soţul m-a lovit de multe ori din cauza aceasta, dar eu nu puteam să mă despart de Isus pentru că El era totul.
Devotată acestei biserici, cântam în cor, pregăteam ore de rugăciune, predicam în cadrul grupei, aveam preot cofesor, credeam că nu-mi lipseşte nimic.
Dar în anul 2006 au avut loc mai multe evenimente, unul care m-a afectat era că nu mai reuşeam să fac o mărturisire în faţa preotului. În sufletul meu era o întristare, începeam să văd altfel lucrurile. Mi s-a născut în suflet o nedumerire văzând persoanele care sărutau icoanele şi care stăteau în genunchi multă vreme în faţa statuii Sf. Anton şi a Fecioarei Maria, sau zilele de marţi când sărutam şi eu moaştele Sf. Anton. Am început să fiu singura care atunci când se încolona biserica să sărute moaştele eu ieşeam şi plecam acasă.
Sufeream, dar Dumnezeu veghea asupra mea.
(2 votes, average: 5 out of 5)
Loading ...